vineri, 20 decembrie 2013
joi, 19 decembrie 2013
Am făcut dreptate persoanelor care au lucrat în grupa I de muncă
Persoanele care au
lucrat în grupa I de muncă înainte de anul 2001 vor beneficia de o reducere de
trei ani la vârsta de pensionare pentru fiecare şapte ani munciţi în această
grupă.
La 25 de ani de muncă lucrați în
condiții speciale, reducerea este de 12 ani și șase luni, iar peste 26 de ani,
vârsta standard de pensionare se reduce cu 13 ani.
Persoanele care au stagiu complet de
cotizare și care au lucrat în grupa I de muncă minim 6 ani, pentru fiecare an
lucrat se pot pensiona cu șase luni mai devreme.
Pentru o persoană care are stagiul
complet de cotizare de 35 de ani și a lucrat 10 ani în grupa I de muncă se
poate pensiona cu 5 ani mai devreme. Din datele care există acum la Ministerul
Muncii vor beneficia aproximativ 55 000-57 000 de persoane de această
prevedere.
miercuri, 18 decembrie 2013
240.000 de români au ieșit din zona riscului de sărăcie
Prin programele derulate de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, aproximativ 240.000 de români au ieșit din zona riscului de sărăcie.
În 2014 acest număr se va mări datorita creștereii salariului minim la 900 de lei, creșterii salariilor profesorilor debutanți și acordarea unei burse de 150 euro pe lună pentru medicii rezidenți.
Mai mulți absolvenți ai facultăților IT vor beneficia de scutirea impozitului pe venit atunci când se angajează într-un departament de informatică precum si tinerilor din agricultură, un alt domeniu strategic al României, în perioada 2014-2020 le vor fi acordate ajutoare pentru a-și deschide o afacere în mediul rural în valoare de 70.000 de euro.
joi, 12 decembrie 2013
luni, 9 decembrie 2013
Mărirea gradului de absorbție a fondurilor europene reprezintă o coordonată importantă pentru creșterea economica
România, se clasează pe primul loc în rândul tuturor statelor membre în ceea ce privește creșterea sumelor rambursate de Comisia Europeană în primele nouă luni ale acestui an.
La sfârşitul lunii noiembrie rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune a ajuns la 25,96%, în creştere cu 1,4% faţă de octombrie atingând astfel suma de 4,98 miliarde de euro, iar cea mai spectaculoasă evoluție a fost înregistrată de Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, din cadrul Ministerului Economiei (POS CCE), care a avut cea mai mare creştere în procente față de luna anterioară, anume de 3,05%.
Prin POS CCE s-au adus 77,83 milioane de euro în luna noiembrie și în total 447 milioane de euro din 2007 până în 30 noiembrie 2013, rata de absorbție ajungând la 17,5%.
Câteva motive pentru care susțin Bugetul de stat pentru 2014
· majorarea pensiilor cu 3,76%;
· acordarea burselor de 670 lei lunar pentru medicii rezidenți;
· creșterea cu 10% a salariilor pentru cadrele didactice cu vechime de până la 6 ani;
· creșterea salariului minim de la 800 la 850 lei pentru 274.000 de bugetari;
· creșterea cu 5% a venitului minim garantat;
· acordarea subvențiilor pentru agricultori;
· creșterea gradulului de absorbție al fondurilor europene.
vineri, 6 decembrie 2013
La multi ani celor care poarta numele Sfantului Nicolae!
Sfântul Nicolae este unul dintre numele cele mai îndrăgite şi mai răspândite. Numele este format din cuvintele greceşti nike - victorie, biruinţă şi laos - popor, om ce face parte dintr-un popor victorios.
La multi ani tuturor celor care poarta acest nume!
La multi ani tuturor celor care poarta acest nume!
marți, 22 octombrie 2013
De astazi sunt membru in Comisia pentru cultura si media din Senat
Le multumesc colegilor mei pentru ca mi-au acordat increderea de a-i reprezenta in Comisia pentru cultura si media din Senat. Am sprijinit mereu proiectele educationale si culturale ale Iasului, fie ca vorbim de Filarmonica, Palatul Culturii, Teatrul National „Vasile Alecsandri” sau Biserica Sfintii Trei Ierarhi si nu pot decat sa ma bucur ca voi avea ocazia sa sustin cu atat mai mult valorile culturale ale Iasului, proiectul „Iasi, capitala culturala europeana”, precum si obiectivele culturale ale intregii regiuni a Moldovei. Totodata, cred ca este de datoria mea sa sustin o televiziune, de multe ori vitregita, TVR Regional Iasi, avand in vedere ca sunt singurul reprezentant al regiunii de Nord-Est in Comisia pentru cultura si media din Senat. Cea mai importanta politica pentru mine a fost si va fi mereu politica Iasului.
vineri, 18 octombrie 2013
Dialog, nu violenta
Atunci cand apare o tema de natura sa scindeze societatea, solutia nu este violenta, ci dialogul; dialog atat la Bucuresti, cat si oriunde in tara ... inclusiv la Pungesti.
miercuri, 2 octombrie 2013
Initiativa mea pentru viitoarele mame a fost adoptata de Plenul Senatului in unanimitate
Ma bucur sa anunt ca propunerea mea legislativa pentru
flexibilizarea acordarii indemnizatiei pentru cresterea copilului a fost astazi
adoptata in unanimitate de Senat.
La momentul actual in Romania se acorda
indemnizatie pentru cresterea copilului persoanelor care in ultimele 12 luni
anterioare nasterii copilului au realizat venituri profesionale supuse impozitului. Aceasta
prevedere a condus la situatii in care persoane care au muncit 10 - 15
ani, dar in ultimele 12 luni anterioare nasterii copilului nu au lucrat sau
au lucrat partial, nu pot beneficia de concediu si indemnizatie de
crestere a copilului, desi au contribuit zeci de ani la bugetul
asigurarilor sociale, insa persoane care au muncit de-a lungul vietii doar
cele 12 luni dinaintea nasterii copilului beneficiaza de aceasta indemnizatie.
In urma propunerii mele si a amendamentelor Comisiei
pentru munca, familie si protectie sociala din Senatul Romaniei, ar urma sa se
ia in calcul pentru acordarea indemnizatiei ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori
nasterii copilului in care
s-au realizat venituri si
nu strict ultimul an.
Le multumesc colegilor mei senatori si mai ales
colegilor membri ai Comisiei pentru munca, familie si protectie sociala, indiferent
de culoarea politica, care s-au intalnit
de patru ori din dorinta de a corecta o nedreptate sociala si a diminua
abandonul copiilor in maternitati. Sper ca si colegii mei din Camera
Deputatilor sa inteleaga importanta acestei propuneri legislative pentru
tinerele familii.
marți, 1 octombrie 2013
sâmbătă, 28 septembrie 2013
Cine uraste excelenta Iasului?
Cunoscut drept poarta intre Orient si Occident, important centru universitar, cultural si istoric, Iasul a fost insa vitregit in toata perioada de dupa revolutie.
Nu inteleg de ce toti ministrii postdecembristi au lasat Iasul pe ultimul loc, incepand cu resursa umana, care desi foarte bine pregatita, nu a fost mai deloc promovata, pana la investitii. Nici un Guvern nu a vrut sa dea bani pentru Aeroportul International Iasi, nici un Guvern nu a avut bani pentru autostrada, nici un Guvern nu a putut finanta Spitalul Regional de Urgenta Iasi.
Insa totul este incununat de inchiderea Institutului Cantacuzino din Iasi, singurul institut din Romania in care se producea ser antitetanos. Multe dintre alte vaccinuri produse aici nu au echivalent si vor disparea pur si simplu. Unele le vom importa la preturi de 20 de ori mai mari. Mai mult, zeci de ieseni, cu experienta recunoscuta in domeniu, au primit preaviz.
Totul ar fi fost evitat cu o investitie de 5-6 milioane euro, bani dati cu usurinta, poate chiar si zilnic, pentru investitii nu atat de importante precum sanatatea. Nu are rost sa mai calculam timpul scurt in care vom cheltui acesti bani, platind de 20 de ori mai mult pentru vaccinuri importate.
marți, 24 septembrie 2013
Propunerea legislativa pentru viitoarele mame a primit raport favorabil
Ma bucur sa anunt ca astazi s-a
facut un pas important catre adoptarea propunerii legislative prin care cer
flexibilizarea conditiei de acordare a indemnizatiei pentru cresterea copilului:
adoptarea unui raport favorabil cu amendamente de catre Comisia pentru munca,
familie si protectie sociala.
La momentul actual in Romania
se acorda indemnizatie pentru cresterea copilului persoanelor care in ultimele
12 luni anterioare nasterii copilului au realizat venituri profesionale
supuse impozitului. Aceasta prevedere a condus la situatii in care persoane
care au muncit 10 - 15 ani, dar in ultimele 12 luni anterioare nasterii
copilului nu au lucrat sau au lucrat partial, nu pot beneficia de
concediu si indemnizatie de crestere a copilului, desi au contribuit zeci
de ani la bugetul asigurarilor sociale, insa persoane care au muncit de-a
lungul vietii doar cele 12 luni dinaintea nasterii copilului beneficiaza de
aceasta indemnizatie.
In urma propunerii mele si a
amendamentelor Comisiei pentru munca, familie si protectie sociala, ar urma sa
se ia in calcul pentru acordarea indemnizatiei ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori nasterii copilului in
care s-au realizat venituri si nu strict
ultimul an.
Nu pot decat sa ma bucur ca importanta acestei
propuneri legislative a fost corect inteleasa de catre colegii mei senatori si
pe aceasta cale doresc sa le multumesc pentru atentia acordata acestei
initiative.
luni, 16 septembrie 2013
Imi exprim speranta ca va veni o zi cand dascalii vor fi rasplatiti la adevarata lor valoare
Cu ocazia
inceperii unui nou an scolar doresc sa le transmit tuturor dascalilor putere de
munca, succes si sa imi exprim speranta ca va veni o zi cand vor fi rasplatiti
la adevarata lor valoare. Aceeasi speranta au avut-o si parintii mei, ambii
cadre didactice, am avut-o si eu in calitate de cadru didactic si continui sa o
am si ca politician.
Nu am inteles niciodata,
nici ca om din societatea civila si nici ca politician de ce sunt mai bine
platiti cei care verifica si controleaza decat cei care produc, fie ca produc locuri
de munca, alimente, bunuri materiale sau dau societatii valori, sanatate si resursa
umana competenta.
Dar cu atat mai
mult nu inteleg de ce numarul celor care produc s-a micsorat in timp ce numarul
celor care verifica si controleaza s-a triplat . Sunt convinsa insa ca
lucrurile se vor schimba, altfel celor care verifica si controleaza le-ar
ramane doar sa se verifice intre ei.
duminică, 8 septembrie 2013
vineri, 6 septembrie 2013
Un copil a fost MANCAT, nu muscat, de un caine! Este o situatie extrema, iar situatiile extreme necesita solutii extreme.
Se impune inchiderea tuturor ONG-urilor din domeniu care nu isi indeplinesc datoria si trateaza superficial problema cainilor fara stapan.
Se impune de asemenea demisia sau demiterea tuturor responsabililor din cadrul autoritatilor competente in domeniu.
Daca un primar sau un consilier local este demis in cazul unei incompatibilitati, in cazul unei astfel de tragedii ce se intampla?
Cine garanteaza ca daca omoram acum toti cainii fara stapan, nu vom mai avea in viitor niciun caine pe strada?
Daca a fost nevoie de o tragedie ca sa actionam, trebuie macar sa ne asiguram ca asa ceva nu se va mai intampla niciodata, nici in viitorul apropiat, nici in cel indepartat.
joi, 22 august 2013
Primarul Gheorghe Nichita are dreptate
8 regiuni de dezvoltare cu 8 capitale regionale, dar cu
agentii regionale in diferite judete inseamna
sa urmam modelul european unde exista peste 30 de agentii în diferite tari
din UE, iar principalele instituţii UE, inclusiv Comisia, au sediul la
Bruxelles.
Avem astfel Agentia Europeana de Mediu in
Copenhaga, Danemarca, Institutul European pentru Egalitatea de Sanse intre
Femei si Barbati in Vilnius, Lituania, Agentia Europeana pentru Sanatate si
Securitate in Munca in Bilbao, Spania, Centrul European pentru Dezvoltarea
Formarii Profesionale in Thessalonik, Grecia, etc.
Preluarea
acestui model si la noi in tara ar conduce la o dezvoltare echilibrata a
tuturor comunitatilor. In regiunea noastra, am putea avea, spre exemplu,
Agentia pentru Dezvoltarea Turismului in Suceava, Agentia pentru Mediu in
Piatra Neamt,etc.
Avem nevoie de o gandire strategica privind necesitatile de dezvoltare ale
regiunii si implicit proiecte regionale (Spital Regional de Urgenta, Aeroport
International, universitati care sa acopere regiunea, campusuri scolare care sa
formeze meserii necesare in regiune, hub regional, etc). Aceste proiecte nu pot
fi dezvoltate in fiecare localitate sau in fiecare judet.
Problema regionalizarii este abordata total
gresit. Se vorbeste prea mult de capitale (bineinteles ca nu imi pot imagina
regiuni fara capitale ca Timisoara, Iasi, Cluj, Constanta) si prea putin de ce
avem nevoie in regiune.
Un prim pas spre regionalizare a fost facut
prin cele 8 agentii regionale care au coordonat proiectele la nivelul regiunilor.
Aceasta politica trebuie continuata pentru ca daca incepem sa vorbim de 10 sau
12 regiuni deschidem o cutie a pandorei si nu mai putem vorbi de o
regionalizare adevarata.
joi, 15 august 2013
luni, 12 august 2013
Constitutia din 1923: Arestul preventiv in materie de presa interzis (art.26)
Iata ce prevedeau articolele 25 si 26 din Constitutia din 1923 cu privire la libertatea presei:Art. 25. - Constitutiunea garanteaza tuturor libertatea de a comunica si publica ideile si opiniunile lor prin grai, prin scris si prin presa, fiecare fiind raspunzator de abuzul acestor libertati in cazurile determinate prin Codicele penal, care nici intr'un caz nu va putea restrange dreptul in sine.Nici o lege exceptionala nu se va putea infiinta in aceasta materie.Nici cenzura, nici o alta masura preventiva pentru aparitiunea, vinderea sau distributiunea oricarei publicatiuni nu se va putea infiinta.Nu este nevoe de autorizatiunea prealabila a nici unei autoritati pentru aparitiunea oricarei publicatiuni.Nici o cautiune nu se va cere dela ziaristi, scriitori, editori, Tipografi si litografi.Presa nu va fi pusa nici odata sub regimul avertismentelor. Nici un ziar sau publicatiune nu va putea fi suspendat sau suprimat.Orice publicatiune periodica de orice natura va trebui sa aiba un director raspunzator, iar in absenta acestuia, un redactor raspunzator. Directorul sau redactorul vor trebui sa se bucure de drepturile civile si politice. Numele directorului si numele redactorului vor figura vizibil si permanent in fruntea publicatiunii.Inainte de aparitiunea publicatiunii periodice, proprietarul ei e obligat a declara si inscrie numele sau la tribunalul de comert.Sanctiunile acestor dispozitiuni se vor prevedea prin legi speciale.Art. 26 – […] Arestul preventiv in materie de presa este interzis. […]
luni, 5 august 2013
Cea mai importanta zi din viata mea!
Astazi este cea mai importanta zi din viata mea pentru ca acum 28 de ani, pe 5 august, am devenit mama, un sentiment minunat greu de descris in cuvinte! Si tocmai pentru ca nu poate fi descris ci doar trait, indemn toate tinerele cupluri sa nu amane acest moment unic din viata lor si sa incerce sentimentul minunat de a fi parinte.
La multi ani, Tibi! si nu uita ceea ce Nichita Stanescu spunea atat de simplu si frumos: "Singura bogatie a unui om este spiritul". Sa nu-l pierzi niciodata pentru ca vei deveni sarac:)
vineri, 26 iulie 2013
Zilele comunei Aroneanu
Azi am participat la Zilele comunei Aroneanu. I-am oferit primarului Benoni Moruzi un steag al Uniunii Europene, dorindu-i sa atraga cat mai multe fonduri europene.
Le doresc la multi ani tuturor locuitorilor comunei Aroneanu, mult succes in activitate primarului si la cat mai multe proiecte europene!
Le doresc la multi ani tuturor locuitorilor comunei Aroneanu, mult succes in activitate primarului si la cat mai multe proiecte europene!
marți, 9 iulie 2013
Reuniune COSAC Vilnius 7-8 iulie
Zilele acestea am participat la reuniunea preşedinţilor Conferinţei parlamentare specializate în chestiunile Uniunii ale parlamentelor Uniunii Europene – COSAC din Vilnius, unde au fost dezbatute prioritatile presedintiei Lituaniene si au fost discutati urmatorii pasi catre o uniune politica si economica.
Delegatia romana a sustinut intrarea Romaniei in spatiul Schengen, a reafirmat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova si totodata a subliniat necesitatea unor programe pentru tineri, prin care acestia sa se apropie si sa se identifice cu Uniunea Europeana.
joi, 27 iunie 2013
Conferinta finala „Parlamentari impotriva traficului de fiinte umane”
Miercuri si joi, 26-27 iunie 2013, a avut loc la Palatul Parlamentului conferinta finala a proiectului Parliamentarians against Human Trafficking la finalul careia am semnat Declaratia PAHT 2013 Bucuresti.
Conferinta din Bucuresti a incheiat o serie de intalniri de inalt nivel din Londra, Haga, Roma, Varsovia, Helsinki, Lisabona, Madrid, Stockholm si Vilnius care au adus impreuna parlamentari, reprezentanti ai ONG-urilor si ai agentiilor guvernamentale pentru a discuta si a gasi solutii la problema traficului de persoane.
In calitate de senator, membru al Grupului de Lupta Impotriva Traficului de Persoane din Parlamentul Romaniei am semnat Declaratia PAHT 2013 prin care ne angajam impreuna, parlamentari din intreaga Europa, intr-o lupta comuna impotriva traficului de persoane.
miercuri, 26 iunie 2013
Un viitor Comisar pentru Tineri ar putea gasi solutii pentru tineri asa cum un Comisar pentru Agricultura cauta si gaseste solutii pentru agricultura
In cadrul reuniunii COSAC din Dublin am luat cuvantul
la dezbaterile pe tema Un viitor European pentru tinerii
cetateni.
Astazi se vorbeste tot mai mult despre criza economica si cei mai multi
incearca sa gaseasca cauze si solutii in cifre, ignorand de cele mai multe ori
adevarata cauza, ce trebuie cautata in criza resursei umane, mai ales in randul
tinerilor. In Europa, educatia se concentreaza mai mult pe acumulare de
informatii si prea putin pe dezvoltarea abilitatilor, incurajarea creativitatii
si o educatie incluziva. Multi tineri sunt dezorientati si ingrijorati, le este
teama sa isi intemeieze familii, iar unii dintre ei nu sunt pregatiti pentru o
Europa pe care nu o cunosc.
Consider ca este nevoie in acest moment de un
Comisar European pentru tineri, care sa rezolve problemele vitale cu care
acestia se confrunta, sa coordoneze actiuni si sa gaseasca solutii la criza, asa
cum, spre exemplu, Comisarul pentru Agricultura gaseste solutii pentru
problemele din acest domeniu.
Mai mult, am sustinut mereu ca este nevoie ca
tinerii europeni sa cunoasca istoria UE asa cum tinerii americani
cunosc istoria SUA pentru ca vorbim de o istorie a UE cu un parlament de peste
50 de ani. Tinerii nostri trebuie sa cunoasca adevarul, pentru ca adevarul
genereaza solutii.
marți, 18 iunie 2013
Regulamentul european COM 301/2013 va sprijini cresterea gradului de absorbtie a fondurilor UE in Romania
Luni, 17 iunie 2013, Comisia pentru Afaceri Europene a
Senatului României a adoptat aviz favorabil cu privire la respectarea
subsidiarităţii şi proporţionalităţii în cazul regulamentului european (COM 301/2013) care prevede introducerea
unor reglementări ce permit plăţi mai mari către ţările participante la
programele de asistenţă externă acordată de FMI şi UE.
Propunerea legislativă va permite României şi Slovaciei
să prezinte documente justificative pentru plăţi pe o perioadă mai îndelungată.
Astfel, vor fi acceptate declaraţii de
cheltuieli până la sfârşitul anului 2014, nu doar până la sfârşitul anului
2013, pentru angajamentele aferente anului 2011, respectiv anul 2015 pentru
angajamentele aferente anului 2012.
După adoptarea de către instituţiile Uniunii Europene,
acest regulament va reduce riscul dezangajării automate, implicit a pierderii
unor sume importante de bani europeni, sprijinind creşterea gradului de
absorbţie a fondurilor UE în România.
joi, 6 iunie 2013
Universitatea de Arte, un proiect pe care continui sa-l sustin
Sunt onorata sa primesc medalia Univ. de Arte George Enescu, distinctie ce pentru mine reprezinta o satisfactie
morala deosebita si cea mai frumoasa rasplata pentru demersurile pe care
le-am facut de-a lungul anilor pentru finalizarea lucrarilor la Filarmonica. Sunt fericita sa anunt ca Universitatea de Arte a mai primit in aceasta
perioada 1 500 000 lei si facem demersuri ca pana la sfarsitul anului sa mai
primeasca 2 000 000 lei, suma necesara finalizarii lucrarilor.
miercuri, 5 iunie 2013
La Multi Ani tuturor dascalilor!
Ziua invatatorului sarbatorita astazi in Romania imi ofera ocazia de a le ura din suflet tuturor dascalilor La Multi Ani! Fiind la randul meu cadru didactic, crescuta in familie de cadre didactice si cu foarte multi prieteni profesori stiu ce inseamna munca si devotamentul de dascal. Ii asigur pe toti profesorii din Romania de respectul meu si le doresc ca Ziua Invatatorului sa fie un motiv de bucurie, implinire si apreciere.
sâmbătă, 1 iunie 2013
Stadionul copiilor
Ma bucur ca am putut sa contribui si eu la construirea Stadionului Copiilor si ca astazi, de 1 iunie, am reusit sa aducem macar un strop de bucurie copiilor din Centrele de Plasament din Iasi. La multi ani tuturor copiilor!
joi, 30 mai 2013
Avize favorabile pentru viitoarele mamici
Propunerea legislativa prin
care cer flexibilizarea legislatiei in ceea ce priveste acordarea
indemnizatiei pentru cresterea copilului a primit avize favorabile de la Comisia pentru egalitatea de sanse si
Comisia pentru drepturile omului, culte si minoritati din Senat.
Le multumesc colegilor mei senatori care au
inteles ca ne confruntam cu o inechitate sociala pentru ca reglementarile
actuale permit ca o mama care a muncit 15 ani sa nu beneficieze de concediu si
indemnizatie de crestere a copilului, in timp ce o mama care a muncit doar un
an sa beneficieze de acest concediu. Initiativa legislativa pe care am propus-o
urmareste flexibilizarea conditiilor de acordare a indemnizatiei pentru cresterea
copilului si anume luarea in calcul pentru acordarea indemnizatiei a 12
luni din ultimii trei ani anteriori nasterii copilului in care s-au realizat venituri si nu strict ultimul an.
Propunerea legislativa urmeaza sa intre la Comisia pentru munca, familie
si protectia sociala pentru raport, unde sper ca toti colegii mei senatori sa
acorde o atentie deosebita acestei propuneri si sa sustinem impreuna
dezvoltarea familiei.
vineri, 24 mai 2013
Dezbatere privind Stadiul Absorbtiei Fondurilor Europene si Importanta Reformei Regionale
Astazi am participat la dezbaterea Stadiul Absorbtiei Fondurilor Europene si Importanta Reformei Regionale organizata de Comisia pentru Fonduri Europene a PNL.
In cadrul dezbaterii am lansat cateva teme de discutie cu privire la succesul Romaniei in accesarea fondurilor europene in perioada de pre-aderare si esecul in post-aderare: asistenta tehnica, modul de abordare, existenta proiectului si apoi a finantarii si nu invers, calitatea expertilor in negocierile cu UE sau lipsa unui proces al subsidiaritatii.
La dezbatere au participat doamna Ramona Manescu, europarlamentar, presedintele Comisiei pentru Fonduri Europene a PNL, domnul Varujan Vosganian, Ministrul Economiei, prof.univ.dr. Alina Bargaoanu, rector SNSPA, domnul Victor Bostinaru, europarlamentar, raportor al PE pentru Fondul de Coeziune, domnul Eugen Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene, domnul Ilie Dragan, presedinte PMI Romania, doamna Ancuta Popa, Manager Public, doamna Ioana Apan, Secretar Adjunct Ministerul Economiei, doamna Ligia Popescu, coordonator al Departamentului de Litigii si Arbitraj, Wolf Thesis Romania, precum si invitatii din Polonia domnul Daniel Balinski, Head of Unit in the Department of Structural policy Coordination si domnul Tomasz Kot, Senior Specialist in the Department of Structural Policy Coordination.
marți, 21 mai 2013
Federatia Asociatiilor de Basarabeni din Romania in Parlament!
Astazi m-am intalnit cu tinerii din Federatia Asociatiilor
de Basarabeni din Romania . Le-am
transmis ca tinerii basarabeni vor fi cei care vor integra Moldova in Uniunea
Europeana. Un inceput a fost facut pe 7 aprilie 2009, cand tot tinerii au fost
cei care au luptat pentru libertatea de opinie. Premiul Valeriu Boboc pe care
l-am instituit in Senatul Romaniei pentru apararea
drepturilor fundamentale ale omului si a valorilor democratiei va fi
preluat de astazi de Comisia pentru romanii de pretutindeni.
luni, 20 mai 2013
Cinci scoli din Iasi au primit titlul de Scoala Europeana
Am participat astazi la festivitatea de
decernare a titlului „Scoala europeana” celor 64 de unitati de invatamant
preuniversitar declarate castigatoare ale celei de-a X-a editii a Competitiei
Nationale pentru obtinerea certificatului „Scoala Europeană”. Am demarat acest
proiect alaturi de colegele mele in 2003 si ma bucur sa vad un interes tot mai
crescut pentru dezvoltarea de noi si noi proiecte. Ma bucur ca mi-am revazut
fostii colegi, alaturi de care am dezvoltat numeroase proiecte reusind sa mentin Iasul pe locul I in accesarea fondurilor
europene in Educatie si totodata sa vad ca Iasul continua sa castige numeroase
premii.
La eveniment au participat presedintii celor doua comisii pentru
Invatamant din Parlament, doamna senator Ecaterina Andronescu si domnul deputat
Angel Tîlvăr, ministrul Educatiei Nationale, domnul Remus Pricopie, domnul
secretar de stat Gigel Paraschiv, Seful Reprezentantei Comisiei Europene in Romania,domnul Nicolae Idu,
colegi parlamentari, precum si presedintele Agentiei Nationale pentru Programe Comunitare în Domeniul
Educatiei si Formarii Profesionale, doamna Monica Calota.
Doresc sa felicit cele cinci scoli din Iasi care au primit titlul
de Scoala Europeana: Colegiul Costache Negruzzi, Colegiul National Garabet
Ibraileanu, Colegiul National Emil Racovita, Colegiul Economic Administrativ nr.
1 si Scoala Gimnaziala Titu Maiorescu, dar si celelalte scoli care au obtinut de-a lungul celor 10 ani acest titlu.
joi, 16 mai 2013
Initiativa cetateneasca europeana – instrument al cetateniei active in Uniunea Europeana
In contextul Anului
European al Cetatenilor am organizat in calitate de vicepresedinte al Comisiei
pentru Afaceri Europene din Senatul Romaniei, in parteneriat cu Asociatia
Federalistilor Europeni din Romania si Punctul Europa pentru cetateni, la
Palatul Parlamentului, conferinta cu tema „Initiativa cetateneasca europeana –
instrument al cetateniei active in Uniunea Europeana”.
La dezbateri, alaturi de reprezentanti ai Parlamentului Romaniei, ai
Guvernului, ai Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, ai ambasadei
Japoniei si Ungariei precum si ai societatii civile, a fost prezent si presedintele Agentiei de Monitorizare a
Presei ActiveWatch, domnul Mircea Toma, care a prezentat initiativa cetateneasca pentru pluralismul media, ce are drept scop
armonizarea
reglementarile nationale privitoare la proprietatea si detinerea de organisme
media pentru a proteja pluralismul si libertatea presei printr-o Directiva
adecvata.
vineri, 10 mai 2013
Intalnirea Comisiilor pentru Afaceri Europene din Romania si Republica Ceha
Am participat la intalnirea oficiala a membrilor Comisiilor pentru afaceri europene a Parlamentului Romaniei cu membrii Comisiei pentru afaceri europene a Senatului Republicii Cehe.
In cadrul intalnirii am subliniat importanta pe care Comisia pentru afaceri europene o are intr-o societate europeana. Pentru o buna vizibilitate a Comisiei am hotarat sa organizam sedinte ale Comisiei pentru afaceri europene si in teritoriu, nu doar in sala de sedinte din Parlament.
In cadrul intalnirii am subliniat importanta pe care Comisia pentru afaceri europene o are intr-o societate europeana. Pentru o buna vizibilitate a Comisiei am hotarat sa organizam sedinte ale Comisiei pentru afaceri europene si in teritoriu, nu doar in sala de sedinte din Parlament.
In cadrul intalnirii a avut loc un schimb de experienta benefic, avand in vedere ca in Parlamentul Romaniei Comisia pentru afaceri europene este o comisie tanara, infiintata de doar doi ani si am avut ocazia sa invatam din experienta colegilor din Parlamentul Cehiei.
joi, 9 mai 2013
miercuri, 8 mai 2013
Conferinta Plus Europe va fi organizata in anul 2014 in Romania. Voi face parte din Comitetul de Organizare.
In calitate de vicepresedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene m-am intalnit cu domnul Ramon Masia, Secretarul General al Conferintei Plus Europe, domnul Radu Popescu, Guvernator Rotary, domnul Mircea Solovastru, Asistent Guvernator Rotary si domnul Nicolae Alexandru Pop din partea Rotary Club Bucharest. In cadrul acestei intalniri am stabilit un parteneriat privind proiectul Plus Europe Conference, eveniment organizat anual de catre entitati civice europene.
Scopul acestei conferinte este consolidarea capacitatii institutiilor civice europene de a stimula dezbateri si de a oferi documente relevante Institutiilor Europene in vederea consolidarii unui model de guvernanta europeana. Conferinta Plus Europe este organizata in fiecare an intr-un oras european diferit. In 2014 va fi organizata in Romania si am onoarea de a face parte din Comitetul pentru Organizarea Conferintei Plus Europe.
sâmbătă, 4 mai 2013
duminică, 28 aprilie 2013
marți, 23 aprilie 2013
La multi ani tuturor romanilor care poarta numele Sfantului Gheorghe!
La multi ani tuturor celor
care astazi isi sarbatoresc ziua onomastica si cu aceasta ocazie doresc sa le urez
din suflet sanatate, fericire si la multi ani si parintilor mei!
duminică, 7 aprilie 2013
PNL are grija de sanatatea ta!
Am organizat astazi, 7 aprilie 2013, actiunea „PNL are grija de sanatatea ta” - consultaţii medicale
gratuite, alaturi de PNL Iasi si cabinetele parlamentare Marin Burlea, Anton Dobos si Costel Alexe, cu ocazia Zilei Mondiale a Sanatatii.
Este important sa constientizam importanta pe care sanatatea o are pentru fiecare persoana in parte si sa avem grija de ea. Astfel de actiuni ne apropie de oameni, ne ajuta sa empatizam cu fiecare dintre ei si sa luptam impreuna pentru o societate mai sanatoasa si mai fericita.
Este important sa constientizam importanta pe care sanatatea o are pentru fiecare persoana in parte si sa avem grija de ea. Astfel de actiuni ne apropie de oameni, ne ajuta sa empatizam cu fiecare dintre ei si sa luptam impreuna pentru o societate mai sanatoasa si mai fericita.
sâmbătă, 6 aprilie 2013
PDL „rasplateste” performanta...
In PDL performanta este „rasplatita”.
Singurul parlamentar care a castigat colegiul cu un procent covarsitor de 78%
„nu merita” sa faca parte din conducerea partidului.
Din pacate, desi a
primit o lectie dura din partea electoratului la ultimele alegeri, PDL nu a invatat
nimic si continua o practica veche: sanctionarea competentei.
miercuri, 27 martie 2013
miercuri, 13 martie 2013
Despre regionalizare…
Sustin 8 regiuni de dezvoltare cu 8 capitale regionale, dar cu agentii regionale in diferite judete. Am urma astfel modelul european unde exista peste 30 de agenţii în diferite ţări din UE, iar principalele instituţii UE, inclusiv Comisia, au sediul la Bruxelles. Avem astfel Agenţia Europeană de Mediu in Copenhaga, Danemarca, Institutul European pentru Egalitatea de şanse între Femei şi Bărbaţi in Vilnius, Lituania, Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă in Bilbao, Spania, Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale in Thessalonik, Grecia, etc.
Preluarea acestui model si la noi in tara ar conduce la o dezvoltare echilibrata a tuturor comunitatilor. In regiunea noastra, am putea avea, spre exemplu, Agentia pentru Dezvoltarea Turismului in Suceava, Agentia pentru Mediu in Piatra Neamt, etc.
vineri, 8 martie 2013
De 8 martie…o initiativa legislativa pentru viitoarele mamici!
De
8 Martie vreau sa le urez tuturor femeilor La
multi ani! si vin cu un cadou pentru viitoarele mamici: o propunere
legislativa care contribuie la sustinerea familiei si a copilului.
Multe
persoane, majoritatea mame, au venit in audienta si mi-au semnalat situatia
dificila in care se afla si cu aceasta ocazie vreau sa le multumesc.
La
momentul actual în România, se acordă concediu pentru
creșterea copilului și indemnizație persoanelor care în ultimele 12 luni
anterioare nașterii copilului au realizat venituri profesionale supuse impozitului. Aceasta prevedere a condus la
situații în care persoane care au muncit
10 - 15 ani, dar în ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului nu au
lucrat sau au lucrat parțial, nu pot
beneficia de concediu și indemnizație de creștere a copilului, deși au
contribuit zeci de ani la bugetul
asigurarilor sociale, însă persoane care au muncit de-a lungul vieții doar
cele 12 luni dinaintea nașterii copilului beneficiaza de această indemnizatie.
Vin astazi cu o propunere
legislativa prin care cer flexibilizarea acestei conditii si anume luarea in
calcul pentru acordarea concediului pentru cresterea copilului a 12 luni din
ultimii trei ani anteriori nasterii copilului.
Nu mai vreau ca viitoarele mamici sa
se nelinisteasca si sa se gandeasca la cum sa-si pastreze locul de munca, cum
sa indeplineasca conditiile stricte de acordare a concediului pentru cresterea
copilului sau cu cine isi vor lasa copilul dupa ce se naste. Vreau ca mamele sa
se bucure de cele noua luni de sarcina si de minunata perioada de dupa nasterea
copilului si sa se gandeasca doar la sanatatea lor si a copiilor lor.
Astazi am depus propunerea
legislativa si voi incepe seria dezbaterilor. Propunerea poate suferi
modificari in cadrul comisiilor sesizate pentru aviz si raport.
Va astept cu pareri, propuneri si sugestii pe blog, pagina mea de facebook
sau la cabinetul parlamentar.
miercuri, 6 martie 2013
O solutie pentru restituirea proprietatilor
Cred ca cea mai buna solutie pentru oamenii care asteapta de 20 de ani restituirea proprietatilor ar fi despagubirea prin cedarea imobilelor aflate in gestionarea RAPPS, pentru ca oricum multi dintre cei care le folosesc la momentul actual sunt rau - platnici sau le ocupa abuziv.
marți, 5 martie 2013
Multa dezbatere, nici o solutie clara!
Ieri s-a dezbatut in plenul
Senatului Propunerea de
Directiva a Parlamentului
European si a Consiliului privind apropierea actelor cu putere de lege si a
actelor administrative ale Statelor Membre in ceea ce priveste fabricarea,
prezentarea si vanzarea tutunului si a produselor aferente. (se
propune ca tutunul cu arome caracteristice sa fie interzis, avertismentele
combinate sa fie afisate pe ambele fete ale pachetelor de produse din tutun, standardizarea
completa a ambalajelor, interdictia introducerii pe piata a tutunului pentru uz
oral, obligatii de notificare pentru noile categorii de produse din tutun,
introducerea pe piata si etichetarea anumitor produse, care sunt similare
produselor din tutun)
Aceasta propunere de directiva urmeaza sa intre in
dezbatere in Parlamentul European, unde europarlamentarii vor putea depune
amendamente. Parlamentele celor 27 de tari membre pot trimite o opinie pe acest
subiect.
In Parlamentul nostru insa Camera Deputatilor a adoptat un raport negativ,
in timp ce Senatul a adoptat un raport pozitiv. Pentru
ca Parlamentul Romaniei nu are o pozitie comuna, va fi dificil pentru
europarlamentarii nostri sa depuna amendamente si cu atat mai dificil va fi
pentru ceilalti europarlamentari sa inteleaga pozitia Romaniei pe acest
subiect.
vineri, 1 martie 2013
marți, 26 februarie 2013
Am participat, in calitate de vicepresedinte al Comisiei pentru afaceri europene din Senatul Romaniei la intalnirea cu domnul Jean-Claude Mignon, presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.
Pe langa reafirmarea sprijinului pentru semnarea de catre Republica Moldova a Acordului de Asociere la UE in toamna acestui an, am subliniat nevoia de recredibilizare a institutiei Parlamentului in tara noastra. Parlamentul Romaniei are nevoie de sustinere si colaborare in ceea ce priveste credibilitatea institutiei si, in acest sens, i-am propus presedintelui Consiliului Europei sa ne fie parteneri si sa ne sustina in procesul de reformare. Presedintele Jean-Claude Mignon a confirmat nevoia unei credibilitati crescute a Parlamentului in vederea sustinerii reformelor si politicilor publice si a transmis faptul ca aceasta se castiga atat prin actiuni in care ne vor asigura tot sprijinul, cat si prin credibilitatea fiecarui parlamentar in parte.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)