joi, 30 aprilie 2015

1 miliard de euro pentru "Initiativa pentru Tineri" in 2015

     Miercuri, Parlamentul European a aprobat o finanțare de un miliard de euro pentru 2015, care să vină în ajutorul statelor membre ale Uniunii Europene în oferirea de sprijin în găsirea unui loc de muncă. România se numără printre țările membre ce vor beneficia de această suplimentare a fondurilor puse la dispoziție pentru ajutorarea a peste 650.000 de tineri din Uniunea Europeană.

     Uniunea Europeană depune eforturi consistente pentru reducerea șomajului în rândul tinerilor întrucât se observă o creștere îngrijorătoare în ultima vreme a numărului de tineri ce nu au un loc de muncă sau nu se află într-un program de educație sau formare profesională.

    Această finanțare vine suplimentar pentru anul 2015 și va crește contribuția UE în cadrul proiectului “Inițiativa pentru Tineri” de la 1.5% la 30% pentru anul acesta.

miercuri, 22 aprilie 2015

Programul Operational Capital Uman 2014-2020 a fost lansat!

Zilele trecute a fost lansat Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, program ce asigură fonduri europene nerambursabile pentru domenii socio-economice cheie precum ocuparea, incluziunea socială, educația și sănătatea.
Alocarea financiară în cadrul acestui program va fi de aproximativ 4,4 miliarde de euro pentru un total de 7 axe dedicate domeniilor ocupării, incluziunii sociale, educației și asistenței tehnice.  
Este de așteptat ca acest program să devină cel mai mare angajator din România în următorii ani, având o paletă extrem de largă a categoriilor cărora se adresează, incluzând tinerii, familiile monoparentale, persoanele defavorizate, grupurile  vulnerabile, etc.
Pentru mai multe detalii puteți accesa următorul link: http://fonduri-structurale.ro/detaliu.aspx?eID=16572&t=Stiri

vineri, 3 aprilie 2015

Domnule Primar, mai bine mai târziu, decât niciodată!

Este candidatura Iașului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în pericol?

Senatorul PNL Mihaela Popa a atras atenția public, în mai multe rânduri, asupra faptului că proiectul Iași - Capitală Europeană a Culturii 2021 nu funcționează.
Vineri, 3 aprilie, s-a luat decizia înlocuirii conducerii executive a Fundației create pentru a obține acest titlu, în condițiile în care dosarul de candidatură trebuie redactat urgent și depus până în luna octombrie 2015.

Ca senator de Iași și vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Europene în Senatul României voi fi un susținător activ al acestui proiect, indiferent de echipa administrativă sau politică aflată la conducere,  dar aștept aceeași deschidere și transparență și din partea autorităților locale!

Domnul primar al Iasului trebuie sa ne spună în ce măsură,  schimbarea echipei executive pe ultima sută de metri pune în pericol candidatura și care sunt șansele reale ale orașului nostru de a câștiga competiția?”, a declarat senatorul PNL Mihaela Popa                                         .

            Parlamentarul liberal consideră că este nevoie de o atragere a tuturor energiilor locale în acest proiect, indiferent de culoarea politică, pentru ca Iașul să fie, cu adevărat, o capitală culturală europeană.