miercuri, 27 mai 2015

Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 a fost aprobat!

     Comisia Europeană a transmis ieri României decizia oficială de aprobare a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Alocarea financiară pentru acest program va fi peste 9 miliarde de euro, din care peste 8 miliarde vor fi fonduri europene nerambursabile.
     Cele două obiective majore ale acestui program sunt creșterea productivitatății agroalimentare și integrarea producției naționale în lanțuri alimentare iar încercarea de îndeplinire a acestora va fi realizată cu sprijinul a 15 măsuri de finanțare.
Pentru mai multe detalii cu privire la acest Program puteți accesa următorul link: http://fonduri-structurale.ro/detaliu.aspx?eID=16735&t=Stiri

joi, 14 mai 2015

Comisia Europeană a lansat Strategia pentru Piaţa Unică Digitală


     În data de 6 mai 2015, Comisia Europeană a lansat Strategia pentru Piaţa Unică Digitală. Aceasta strategie reprezintă prioritatea numărul 2 al planului Juncker și vizează în special, înlăturarea barierelor din mediul digital, reprezentate de fragmentarea generată de reglementările naţionale, întreprinderile întâmpinând numeroase piedici în comercializarea transfrontalieră, în special din cauza diferitelor reglementări aplicabile la nivelul statelor membre în domenii precum protecţia consumatorilor, TVA, reglementări specifice unor produse şi tranzacţii de plată.
     Principalele domenii asupra cărora se va concentra Activitatea Comisiei Europene se va concentra asupra unor domenii principale în contextul implementării strategiei privind piaţa unică digitală. Aceste domenii sunt următoarele: asigurarea unui acces mai bun al consumatorilor şi al întreprinderilor la bunurile şi serviciile digitale; crearea condiţiilor adecvate pentru dezvoltarea reţelelor  şi a serviciilor digitale; crearea unei economii şi a unei societăţi digitale europene cu potenţial de creştere pe termen lung.

vineri, 8 mai 2015

Data de 8 mai 2015 a fost declarată, începând cu acest an, ca Ziua Egalității de Șanse între femei și barbați

      Susțin egalitatea de șanse între femei și bărbați și în politică. Consider însă că nu trebuie să renunțăm la feminitatea ce ne caracterizează, doar pentru a intra în competiție cu partea masculină. Sunt multe femei care intră în competiție cu bărbații, apelând la curentul feminist, încercând să fie la fel de dure și chiar agresive ca și competitorii lor.
     Avem această calitate în plus față de bărbați, feminitatea, pe care nu trebuie să ne-o pierdem nici în politică ci dimpotrivă trebuie să construim alături de colegii noștri politici publice pentru familie, educație, sănătate care să ducă la bunăstare și să diminueze violența și agresivitatea.